Intrebare: Am urmatoarea situatie in rezolvarea careia va solicit ajutorul. Firma noastra a achizitionat in anul 2008 un produs X de la doi furnizori, unul din Olanda si unul din Germania (din Olanda 5 bucati, din Germania 5 bucati). Mentionez ca firma mea si cele doua firme furnizoare, facem parte dintr-un grup olandez.
Daca pentru produsul X achizitionat din Olanda am platit un pret de 3 euro, acelasi produs a fost achizitionat de mine din Germania la 3 euro + 2 euro (cost transport Germania-Romania).
Produsul X nu a mai putut fi vandut (comenzile au fost anulate in Romania) ramanand pe stocul nostru de aproape 3 ani.
Firma din Germania a fost de acord sa preia toate bucatile existente pe stoc (10 bucati) dar la un pret inferior costului meu de achizitie. Motivatia a fost ca nici ei nu mai pot vinde acest produs dar il pot dezmembra. Unele parti vor fi distruse de ei iar altele vor putea fi vandute de ei in asociere cu alte produse ale lor.
Toate cele 10 bucati din produsul X au fost trimise catre Germania cu aviz.
Firma din Germania doreste sa imi emita un credit note pentru toate aceste 10 bucati + costuri de dezmembrare + costuri de transport (din Romania-Germania). Credit note-ul va fi pe valoarea neta (dupa ce s-au scazut costurile de transport si cele de dezmembrare).
Este corecta aceasta procedura atat timp cat eu nu am achizitionat toate cele 10 bucati de la firma din Germania? Este corect ca firma din Germania sa imi emita credit note si pentru bucatile achizitionate din Olanda?
Daca da, cum ar trebui sa tratez acest credit note din punct de vedere fiscal si contabil?
Daca nu, cum as putea proceda corect?
Raspuns:
Din punct de vedere fiscal, OMFP 3417/2009 prevede situaţiile în care se pot aplica măsurile de simplificare cu privire la taxa pe valoare adăugată în cazul retururilor de bunuri.
Astfel, potrivit prevederilor din Anexa 2, în cazul în care societatea din România acceptă bunurile respective şi are loc transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar, dar ulterior părţile agreează de comun acord anularea contractului de vânzare cumpărare, sunt aplicabile două tratamente fiscale în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată.
Tratamentul clasic ar fi acela că bunurile, odată acceptate, intră în proprietatea societăţii din România iar orice returnare ulterioară a acestora reprezintă în fapt o livrare de bunuri tratată ca atare. În acest caz, apare obligaţia furnizorului de a se înregistra în scopuri de TVA în România pentru a realiza şi raporta transferul bunurilor înapoi, din România în statul membru de provenienţă.
Măsurile de simplificare permit evitarea acestei oblgaţii de înregistrare în scopuri de TVA.
Cu toate acestea, luând în considerare perioada mare de timp pentru care bunurile au fost deţinute de către societatea din România şi faptul că returnarea bunurilor se realizează la o altă valoare decât cea iniţială considerăm că această tranzacţie nu reprezintă un retur şi orice încercare de a trata această operaţiune ca un retur dezavantajează societatea din România.
Potrivit prevederilor art. 138 lit. b), baza de impozitare se reduce în cazul în care contractul pentru livrarea iniţială de bunuri se anulează total sau parţial. În cazul expus de dvs., deşi contractul se anulează în totalitate (adică toate bunurile achiziţionate sunt returnate) totuşi rămân diferenţe de plată din partea societăţii din România, cheltuieli ce sunt aferente unor bunuri returnate furnizorului, care, în cazul în care luăm în considerare concepţia de retur, nu ar fi putut fi valorificate de către societatea din România. În acest caz cheltuielile respective nu mai au justificare, acestea căzând în sarcina furnizorului din Germania, sumele suportate de firma din România putând fi astfel reconsiderate ca penalizări pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale iniţiale.
Mai mult decât atât, societate din Germania face un retur pentru 5 bunuri care nu au fost furnizate de către aceasta. Această tranzacţie nu poate fi realizată în cazul în care nu există un document în acest sens încheiat între societatea din Germania şi cea din Olanda. Întrucât tranzacţia iniţială de livrare a acestor bunuri nu s-a realizat de către firma din Germania, considerăm că aceasta nu are cum să o anuleze.
Din punct de vedere contabil, considerăm că bunurile respective au intrat în proprietatea societăţii din România, încă de la achiziţie, întrucât la data achiziţiei toate riscurile şi beneficiile aferente deţinerii acestor bunuri au fost transferate societăţii din România, potrivit prevederilor art. 155 alin. (1) din Anexa 1 OMFP 3055/2009 privind adoptarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Mai mult decât atât, societatea din România şi-a asumat riscurile comerciale în ceea ce priveşte aceste bunuri şi chiar suportă consecinţele apariţiei acestor riscuri prin faptul că deprecierea stocurilor respective este o cheltuială a societăţii din România.
Pe baza argumentelor de mai sus, considerăm că societatea din România efectuează în fapt o livrare de bunuri, iar potrivit prevederilor art. 256 din Anexa 1 OMFP 3055/2009 privind adoptarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, considerăm că aceasta ar trebui să înregistreze un venit din vânzarea de bunuri.
În ceea ce priveşte livrarea la un preţ mai mic decât costul de achiziţie, potrivit prevederilor art 16 pct. f) coroborat cu prevederile art. 17 din Ordonanţa 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, considerăm că atâta vreme cât imposibilitatea vânzării bunurilor poate fi justificată cu documente, tranzacţia respectivă se încadrează în prevederile legale.
Nu în ultimul rând, dorim să vă atragem atenţia asupra faptului că, ţinând cont că cele 2 societăţi sunt afiliate, preţul stabilit pentru preluarea produselor trebuie să fie un preţ care să reflecte condiţiile pieţei.
În concluzie, considerăm că societatea din România realizează o livrare de bunuri, nu un retur şi că această tranzacţie ar trebui tratată ca atare atât contabil cât şi fiscal.