Inregistrare sediu secundar

Intrebare: Societatea noastra detine un spatiu pe care l-am inchiriat unei alte companii. Compania respectiva si-a mutat sediul social in spatiul respectiv. Noi suntem obligati sa inregistram un sediu secundar in spatiul respectiv?

Raspuns:

In acceptiunea comuna, intrucat societatea obtine venituri economice ca urmare a utilizarii acelui spatiu este necesara inregistrarea unui sediu secundar. In practica am intalnit cazuri in care, in cadrul inspectiei fiscale, s-au aplicat amenzi pentru neinregistrarea sediului secundar in situatii similare cu a dvs.

Potrivit prevederilor art. 74 din Codul de procedura fiscala,

(1) Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.

(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.

(3) În sensul prezentului articol, prin sediu secundar se înțelege un loc prin care se desfășoară integral sau parțial activitatea contribuabilului, cum ar fi: birou, magazin, atelier, depozit și altele asemenea.

(4) Prin sediu secundar se înțelege și un șantier de construcții, un proiect de construcție, ansamblu sau montaj ori activități de supervizare legate de acestea, numai dacă șantierul, proiectul sau activitățile durează mai mult de 6 luni.

(5) Contribuabilii care înregistrează sediile secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, nu au obligația declarării acestor sedii potrivit prezentului articol.

In concluzie, opinia noastra este ca cel mai prudent ar fi sa inregistrati un sediu secundar.

This entry was posted in Fiscalitate - contabilitate and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.