Raspuns:

Conform art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, este scutit de TVA importul in Romania de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu tert sau o tara terta, atunci cand livrarea acestor bunuri de catre importator constituie o livrare scutita conform art. 143 alin. (2). Conform normelor de aplicare, scutirea mentionata la art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal se acorda in cazurile in care importul este urmat de livrarea bunurilor scutite in temeiul art. 143 alin. (2) din Codul fiscal, numai daca, la data importului, importatorul a pus la dispoziţia organelor vamale cel putin informatiile urmatoare:

a) codul sau de inregistrare in scopuri de TVA atribuit conform art. 153 din Codul fiscal;

b) codul de inregistrare in scopuri de TVA al clientului caruia ii sunt livrate produsele in conformitate cu art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, atribuit in alt stat membru, sau codul sau de inregistrare in scopuri de TVA, atribuit in statul membru in care se incheie expedierea sau transportul produselor, atunci cand acestea sunt transferate in conformitate cu art. 143 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal;

c) dovada faptului ca produsele importate urmeaza sa fie transportate sau expediate din statul membru in care se face importul spre un alt stat membru in aceeasi stare in care se aflau in momentul importului.

2.Firma A din Romania face o achizitie de marfa din Olanda, de la firma C. Aceasta intocmeste factura din Olanda, dar trimite marfa de la un depozit din Romania. Ce fel de achizitie este?Este intracomunitara?Cum se inregistreaza factura?

Raspuns:

Referitor la cazul 1, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit a) din Codul fiscal:

(1) Sunt scutite de taxă:

a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

[…]

Potrivit prevederilor art. 2 din OMEF 2421/2007 pentru modificarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) – i), art. 143 alin. (2) şi art. 144¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:

Art. 2 – (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de furnizor sau de altă persoană în contul său. Prin persoană care expediază sau transportă bunuri în afara Comunităţii în contul furnizorului se înţelege orice persoană care face transportul. Scutirea se aplică numai în situaţia în care, potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor şi cumpărător, transportul bunurilor în afara Comunităţii este în sarcina furnizorului, care poate face transportul cu mijloace proprii sau poate apela la un transportator ori la o casă de expediţie.

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se justifică de către exportator cu următoarele documente:

1. factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau, dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacţie, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declaraţiei vamale de export;

2. unul dintre următoarele documente:

a) declaraţia vamală de export, certificată de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

b) documentul de însoţire la export (EAD), certificat de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau

c) confirmarea electronică a părăsirii teritoriului comunitar, transmisă de biroul vamal;

3. documentul de transport care atestă că bunurile părăsesc Comunitatea şi, după caz, orice alt document care atestă realizarea efectivă a exportului, cum ar fi: comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare.

În concluzie, potrivit prevederilor de mai sus, considerăm că livrarea mărfurilor respective în Australia reprezintă un export, operaţiune scutită cu drept de deducere. Factura o emiteţi fără TVA dar este foarte important sa dispuneţi de documentele justificative pentru scutirea de TVA prevăzute mai sus.

Referitor la cazul 2, potrivit prevederilor art. 130¹ din Codul fiscal:

(2) Sunt asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată următoarele:

a) utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru, în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (10) şi (11);

Astfel, în baza informaţiilor furnizate înţelegem că societatea din Olanda este posibil să aplice măsurile de simplificare în cazul stocurilor puse la dispoziţia clientului. Potrivit informaţiilor publicate pe website-ul ANAF, atât România cât şi Olanda aplică aceste măsuri de simplificare.

Astfel, pentru stocurile la dispoziţia clientului, se consideră că transferul proprietăţii bunurilor are loc la data la care clientul intră în posesia bunurilor. Stocurile la dispoziţia clientului reprezintă o operaţiune potrivit căreia furnizorul transferă regulat bunuri într-un depozit propriu sau într-un depozit al clientului, prin care transferul proprietăţii bunurilor intervine, potrivit contractului, la data la care clientul scoate bunurile din depozit, în principal pentru a le utiliza în procesul de producţie.

Dacă nu se aplică măsurile de simplificare, atunci când un bun este trimis în România dintr-un alt stat membru în cadrul unui contract privind stocuri la dispoziţia clientului, furnizorul care nu este stabilit şi nici înregistrat în scopuri de TVA în România:

a) realizează un transfer în statul membru de origine, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 128 alin. (10) din Codul fiscal;

b) realizează o achiziţie intracomunitară asimilată în România, conform art. 130¹ alin. (2) lit. a) din Codul fiscal;

c) realizează o livrare de bunuri care are loc în România conform art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, atunci când bunurile din stocul la dispoziţia clientului intră efectiv în posesia clientului;

d) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul fiscal pentru a realiza operaţiunile prevăzute la lit. b), sau după caz, lit. c).

Pentru a diminua problemele de natură practică în ceea ce priveşte înregistrarea în scopuri de TVA în România a furnizorilor din alte state UE, se aplică măsurile de simplificare prevăzute mai sus, dacă:

a) cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, este înregistrat în România în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153¹ din Codul fiscal;

b) statul membru de origine nu consideră mutarea acestor bunuri ca transfer sau aplică ori acceptă un regim de simplificare similar celui aplicat în România;

c) cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, din România, este cunoscut de către furnizor atunci când bunurile sunt transportate din alt stat membru în România.

Se consideră că furnizorul nu a realizat o achiziţie intracomunitară asimilată în România în momentul sosirii bunurilor ce au fost trimise în cadrul unui contract privind stocuri la dispoziţia clientului, iar eventuala restituire a bunurilor respective în statul membru din care au provenit, nu va fi considerată transfer în sensul art. 128 alin. (10) din Codul fiscal.

Vânzarea de bunuri de la furnizor la clientul la dispoziţia căruia au fost puse bunurile este considerată:

a) o livrare intracomunitară, din punctul de vedere al furnizorului, pe care acesta trebuie să o declare ca atare în statul membru din care au fost transportate bunurile;

b) o achiziţie intracomunitară, din punctul de vedere al cumpărătorului bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, conform art. 130¹ alin. (1) din Codul fiscal, pe care cumpărătorul bunurilor trebuie să o declare ca atare în România.

Cumpărătorul bunurilor, în cazul stocurilor la dispoziţia clientului, trebuie să emită documentele prevăzute la art. 155¹ din Codul fiscal şi să ţină un registru special în care să raporteze:

a) data sosirii, denumirea şi cantitatea bunurilor primite;

b) data livrării locale a acestor bunuri în România, cu o trimitere la factură sau la alt document emis;

c) data transportului de bunuri care nu au fost achiziţionate şi care se restituie în statul membru de unde au provenit, precum şi natura şi cantitatea acestor bunuri;

d) numele, adresa şi datele de identificare ale fiecărui furnizor.

Astfel, în cazul în care prevederile de mai sus sunt aplicabile în tranzacţia la care faceţi referire atunci dvs. efectuaţi o achiziţie intracomunitară în momentul în care retrageţi bunurile care vă sunt puse la dispoziţie.

În caz contrar, se consideră ca societatea din Olanda a declarat în România o achiziţie intracomunitară asimilată în momentul în care bunurile au fost transportate în România pentru care avea obligaţia înregistrării în scopuri de TVA. În acest caz livrarea ulterioară a bunurilor către dvs. reprezintă o livrare locală taxabilă care ar trebui facturată cu TVA.

Achiziţia bunurilor se înregistrează în momentul în care societatea A intră în posesia acestora ca şi un proprietar, iar din punct de vedere al TVA factura se înregistrează în funcţie de regimul TVA aplicabil.

Raspuns:

In cazul in care depozitul constituit este pe o perioada mai mica de 12 luni, atunci consideram ca puteti utiliza contul 508, 5124. In cazul in care constituiti un depozit pe o perioada mai mare, de peste 12 luni, atunci indicat este contul de imobilizari 267.

In cazul in care depozitul este constituit in valuta atunci in contrabilitate trebuie sa reflectati atat suma in valuta cat si contravaloarea in lei, utilizand cursul de schimb indicat. Aceste depozite in valuta se reevalueaza lunar pe baza cursului de schimb publicat de BNR.

Raspuns:

Întrucât nu specificaţi dacă persoana delegată este salariată sau nu a societăţii, vom aborda răspunsul din ambele perspective.

În ceea ce priveşte serviciile de cazare, din punct de vedere al impozitului pe profit, potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme sunt expres prevăzute ca fiind deductibile. Potrivit normelor metodologice de aplicare, calitatea de administrator rezultă din actul constitutiv al contribuabilului sau contractul de administrare/mandat. În sensul art. 21 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, persoanele fizice asimilate salariaţilor cuprind şi:

a) directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat, potrivit legii;

b) persoanele fizice rezidente şi/sau nerezidente detaşate, potrivit legii, în situaţia în care contribuabilul suportă drepturile legale cuvenite acestora.

Astfel, în cazul în care persoana delegată se încadrează în definiţiile de mai sus, cheltuielile de cazare pentru aceasta sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, în caz contrar cheltuielile sunt nedeductibile.

Cu toate acestea, potrivit prevederilor art. 6 din Legea contabilităţii republicată nr. 82/1991 „orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”. Totodată, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Întrucât pentru serviciile de cazare persoana delegată nu prezintă un document justificativ, deducerea acestora la calculul impozitului pe profit poate fi problematică. Indicat este ca persoana respectivă să completeze şi să furnizeze societăţii un ordin de deplasare de unde să reiasă informaţii cu privire la scopul deplasării, cheltuielile efectuate pe parcursul deplasării şi eventual o declaraţie pe proprie răspundere de unde să reiasă motivele pentru care cazarea nu s-a realizat în unităţi specializate şi sumele de bani suportate de delegat pentru cazarea în alte condiţii decât cele în unităţi specializate.

Referitor la prevederile HG 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, conform cărora personalul aflat în delegare care nu se cazează în structuri de primire turistice primeşte o anumită compensaţie, acestea sunt aplicabile, în opinia noastră, doar în cazul autorităţilor şi instituţiilor publice. Singura legătură între prevederile fiscale aplicabile enităţilor private şi reglementările aplicabile autorităţilor şi instituţiilor publice sunt cele referitoare la diurnă. În cazul entităţilor private deductibilitatea cheltuielilor de cazare şi transport nu este limitată la un anumit plafon. ATENTIE, în cazul în care societatea dvs. este o societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat, atunci vă sunt aplicabile prevederile HG 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu privire la cuantumurile şi plafoanele cheltuielilor cu diurna şi cazarea.

Potrivit prevederilor art. 44 din Codul muncii adoptat prin Legea 53/2003, delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancţionarea disciplinară a acestuia. Totodată, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Astfel, în cazul în care salariatul a suportat cheltuielile de cazare, acesta este îndreptăţit la recuperarea acestora. Chiar dacă, din punct de vedere fiscal, faptul că aceste cheltuieli nu sunt însoţite de documente justificative poate afecta deductibilitatea acestora, din punct de vedere juridic considerăm că societate are obligaţia rambursării acestor cheltuieli salariatului.

În cazul în care nu există documente justificative întrucât nu există cheltuieli, delegatul dormind fie în maşină, fie la rude, prieteni, compania poate agrea cu acesta plata unei compensaţii, în schimb aşa cum am precizat şi mai sus prevederile HG 1860/2006 sunt aplicabile doar instituţiilor publice. Astfel, compania poate să plătească delegatului (în cazul în care acesta este angajat) atât diurnă cât şi o compensaţie pentru cazare, în schimb considerăm că suma deductibilă va fi limitată la valoarea diurnei deductibile potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu diurna, compania poate stabili prin politica sa valoarea acesteia pentru deplasările externe. Cu toate acestea, indiferent de valoarea stabilită la nivel de companie, nivelul deductibil al cheltuielilor cu diurna pentru deplasări în Germania este, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, 2,5 x 35 EUR = 87,5 EUR. Sumele care depăşesc această valoare sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

ATENTIE, în cazul în care societatea dvs. este o societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat, atunci vă sunt aplicabile prevederile HG 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu privire la cuantumurile şi plafoanele cheltuielilor cu diurna şi cazarea. Diurna admisă este de 35 EUR.

Raspuns:

Potrivit prevederilor art. 112¹, in sensul titlului IV1, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

[…]

b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;

Potrivit normelor de aplicare, pentru persoanele juridice care au un singur salariat care demisionează în cursul unei luni, precum şi în situaţia în care raportul de muncă încetează ca urmare a pensionării sau desfacerii contractului individual de muncă în urma săvârşirii unor acte care, potrivit legii, sunt sancţionate inclusiv prin acest mod, condiţia prevăzută la art. 112¹ lit. b) din Codul fiscal se consideră îndeplinită dacă în cursul lunii următoare este angajat un alt salariat.

In concluzie, pentru a va mentine calitatea de platitor de impozit pe veniturile microintreprinderilor trebuie sa angajati o alta persoana pana cel tarziu in cursul lunii urmatoare celei in care s-au terminat raporturile contractuale de munca cu primul salariat.