Marţi, 22 martie 2011, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29 din 20 martie 2011. Având în vedere dificultăţile generate de criza economico-financiară, în scopul prevenirii acumulării de către contribuabili de noi datorii în raport cu autoritățile fiscale, Guvernul României a adoptat noi dispoziții ce au ca obiect acordarea posibilității de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Astfel, organele fiscale competente pot acorda, la cererea contribuabilului, înlesniri sub forma eşalonării la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani. Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Eşalonarea la plată nu se acordă, printre altele, pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice şi 1.500 lei în cazul persoanelor juridice; obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, care şi-a pierdut valabilitate; etc.

Perioada de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de cuantumul obligaţiilor fiscale şi de capacitatea financiară de plată a contribuabilului.

Pentru acordarea eşalonării, contribuabilii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

-Să aibă depuse toate declaraţiile fiscale;

-Să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti, dar să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare;

-În termen de 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, să constituie garanţia de plată;

-Să nu se afle în procedura insolvenţei;

-Să nu se afle în dizolvare;

Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, se datorează şi se calculează dobânzi, la nivelul stabilit potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Prin excepţie, nivelul dobânzii poate fi de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia în care contribuabilul constituie o anumită garanţie sub forma scrisorii de garanţie bancară şi/sau consemnare de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului. În scurt timp, prin ordin al ministrului finanţelor publice, va fi adoptată și o procedură de aplicare a acestor dispoziţii.

Mai multe detalii puteţi găsi aici.

Modificări ale Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu

Marţi, 22 martie 2011, a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul 1032 din 10 martie 2011. Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, a fost abrogată prin Ordin nr. 1032 din 10 martie 2011, emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor. Acest act normativ adopta o nouă Metodologie de calcul pentru contribuţiile şi taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j), p), q) şi s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

În ceea ce priveşte modul de calcul al taxei pentru ambalaje, se aduc clarificări cu privire la momentul la care se consideră introduse pe piaţa naţională ambalajele achiziţionate din afara spaţiului naţional. Momentul introducerii pe piaţă este momentul achiziţiei.

Noua formulă matematică de calcul a taxei pentru ambalaje este următoarea:

Contribuţia = Max{[(Q_PET * R_PET – q_PET) + (Q_Al * R_Al – q_Al)]; Σ(Q_i * R_i – q_ri); (Q_t * R – Σq_ri); (Q_t * V – Σq_vi)}* 2,

unde:

Q_PET – cantitatea de ambalaje din PET introdusă pe piaţa naţională;

Q_Al – cantitatea de ambalaje din aluminiu introdusă pe piaţa naţională;

R_PET – obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru ambalaje din PET;

R_Al – obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru ambalaje din aluminiu;

Q_i – cantitatea de ambalaje din materialul i, respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi lemn introdusă pe piaţa naţională;

R_i – obiectivul minim de valorificare prin reciclare pentru materialul de ambalare i, respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi lemn;

Q_t – cantitatea totală de ambalaje introdusă pe piaţa naţională;

R – obiectivul global de valorificare prin reciclare;

V – obiectivul global de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie;

q_PET – cantitatea valorificată efectiv prin reciclare a deşeurilor de ambalaje din PET;

q_Al – cantitatea valorificată efectiv prin reciclare a deşeurilor de ambalaje din aluminiu;

q_ri – cantitatea valorificată efectiv prin reciclare din materialul i, respectiv plastic, sticlă, metal, hârtie/carton şi, respectiv, lemn;

q_vi – cantitatea valorificată efectiv din materialul i, respectiv oricare dintre materialele introduse pe piaţa naţională, prin orice operaţie, inclusiv prin valorificare prin reciclare sau prin incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie.

Se aduc precizări conform cărora, operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru:

a) cantităţile de ambalaje/deşeuri de ambalaje proprii produse/preluate/colectate de pe piaţa naţională;

b) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prin mijloace proprii;

c) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic valorificator sau unui operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie;

d) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii din lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc;

e) trasabilitatea deşeurilor de ambalaje proprii, pe tip de material, de la producătorul de deşeuri până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic/persoana fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie.

În cazul operatorilor care optează pentru transferul responsabilităţii obligaţiile rămân aceleaşi, cu precizarea expresă în noua metodologie că pot face obiectul contractului de transfer a responsabilitatii de valorificare a deşeurilor de ambalaje doar ambalajele introduse pe piaţa naţională începând cu luna în care a fost încheiat contractul.

Mai multe detalii puteţi găsi aici.

1. Societatea noastră, A, importă din Italia pungi de hartie de la un producator.
2. Vinde mai departe către doi clienţi finali această marfă care constituie ambalaj.
3. Clientul 1 vinde in magazin pungi din hârtie clienţilor.
4. Clientul 2 dă gratuit ambalajele clienţilor.

Întrebarea principală este: cine declară la Fondul de Mediu cantitatea de ambalaje şi implicit cine plăteşte? Noi sau clienţii noştri?

O a doua întrebare este: în cazul în care societatea noastră A este producator intern cum se pune problema?

Raspuns:

Potrivit definiţiilor prevăzute în anexa Ordinului 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu:

Introducere pe piaţă semnifică acţiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piaţa naţională, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii şi/sau utilizării.

Potrivit art. 10, alin. (3) din OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, ambalaje de desfacere, […] sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje, […] introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, […].

Potrivit art. 16, alin. (1) din HG 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, operatorii economici a căror activitate face obiectul taxei pe ambalaje sunt împărţiţi în următoarele categorii:

a) operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor;

b) operatorii economici care ambalează produse ambalate sunt responsabili pentru ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă;

c) operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru ambalajele respective introduse pe piaţă;

Definiţii:

Potrivit definiţiilor prevăzute în anexa 1 HG 621/2005,

Operatori economici – referitor la ambalaje, înseamnă furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje şi produse ambalate, importatorii, comercianţii, distribuitorii, autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale (lit. b din anexa 1);

Ambalaj semnifică orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj (lit. c din anexa 1).

Criteriile care stau la baza definirii unui obiect ca ambalaj sunt:

• Un obiect se consideră ambalaj dacă îndeplineşte condiţiile din definiţie fără prejudiciul altor funcţii pe care acesta le poate îndeplini suplimentar, în măsura în care acesta nu face parte integrantă din produs, fiind necesar pentru a conţine, a susţine sau a păstra produsul pe toată durata de viaţă a acestuia, iar toate elementele sale sunt destinate a fi utilizate, consumate sau eliminate împreună cu produsul

Exemple ilustrative:

Sunt considerate ambalaje: cutiile pentru dulciuri, folia protectoare externă a carcasei de compact-disc.

Nu sunt ambalaje: vasele (ghivece) pentru flori destinate să conţină planta pe durata vieţii acesteia, cutiile de scule, plicurile de ceai, stratul de ceară de pe brânzeturi, membranele mezelurilor (lit, c¹ din anexa 1)

• (Criterul C2) Obiectele proiectate şi destinate a fi umplute la punctele de vânzare, precum şi obiectele “de unică folosinţă”, vândute umplute sau destinate a fi umplute în punctele de desfacere, sunt considerate ambalaje dacă îndeplinesc funcţia de ambalare.

Exemple ilustrative:

Sunt considerate ambalaje (dacă sunt destinate a fi umplute la punctul de vânzare): pungi de transport din plastic sau hârtie, farfurii şi pahare de unică folosinţă, filme aderente, pungi pentru sandvişuri, folie de aluminiu.

Nu sunt ambalaje: paletele pentru amestecat, tacâmurile de unică folosinţă (lit. c² din anexa 1)

• Componentele ambalajelor şi elementele auxiliare integrate în ambalaj sunt considerate ca parte din ambalajul în care sunt integrate. Elementele auxiliare agăţate direct de produs sau ataşate de acesta, care îndeplinesc funcţii de ambalaj, sunt considerate ambalaje dacă nu sunt parte integrantă a produsului şi dacă nu toate elementele lor sunt destinate a fi utilizate, consumate sau eliminate împreună cu produsul.

Exemple ilustrative:

Sunt considerate ambalaje: etichetele agăţate direct de produs sau ataşate acestuia.

Sunt considerate ca parte a ambalajului: peria de mascara care este parte a dispozitivului de închidere, etichetele adezive ataşate altui ambalaj, capsele metalice, manşoanele din plastic, dispozitivele de măsurare-dozare care formează dispozitivul de închidere pentru detergenţi (lit. c³ din anexa 1)

ambalaj primar – ambalaj de vânzare – ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau consumator, în punctul de achiziţie (lit. d din anexa 1)

ambalaj secundar – ambalaj grupat, supraambalaj – ambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă el serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; el poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului (lit. e din anexa 1)

ambalaj terţiar – ambalaj pentru transport – ambalaj conceput pentru a uşura manipularea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate, în scopul prevenirii deteriorării în timpul manipulării ori transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene (lit. f din anexa 1)

ambalaj reutilizabil – ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziţionare sau altfel.

Ambalajul reutilizabil se consideră introdus pe piaţă atunci când este făcut disponibil pentru prima oară, împreună cu produsul pe care este destinat să îl conţină, să îl protejeze, să îl manipuleze, să îl distribuie sau să îl prezinte.

Ambalajul reutilizabil se consideră deşeu de ambalaj când se înlătură, la sfârşitul duratei utile de viaţă. Ambalajul reutilizabil nu se consideră deşeu de ambalaj atunci când este returnat pentru a fi refolosit.

Ambalajul reutilizabil nu se consideră ambalaj introdus pe piaţă atunci când este refolosit pentru ambalarea unui produs şi făcut disponibil din nou.

Cantitatea de deşeuri de ambalaje reutilizabile generate într-un an se consideră a fi egală cu cantitatea de ambalaje reutilizabile introduse pe piaţa naţională în anul respectiv (lit. g din anexa 1)

Ambalaj de desfacere – ambalaj care îndeplineşte criteriul c² (lit. h din anexa 1);

În concluzie:

(Răspuns întrebarea A punctul 1) – în cazul în care societatea dvs. achiziţionează din Italia pungi de hârtie, considerăm că acestea constituie ambalaje de desfacere, aşa cum sunt ele definite la punctul h) din Anexa nr. 1 a HG 621/2005, respectiv punctul c2).

În acest caz, considerăm că societatea A este un operator economic ce introduce pe piaţa naţională (în sensul prevăzut în anexa Ordinului 578/2006) ambalaje de desfacere şi este responsabilă pentru ambalajele introduse, în sensul că este obligată la raportarea şi plata taxei de mediu aferentă acestora.

(Răspuns întrebarea A punctele 2, 3, 4) – în ceea ce priveşte punctele 2, 3 şi 4, considerăm că societăţile  clienţi ai societăţii A nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 16, alin. (1) din HG 621/2005, întrucât nu introduc pe piaţa naţională (în sensul prevăzut în anexa Ordinului 578/2006) ambalaje de desfacere, acestea fiind introduse pe piaţa naţională de către societatea A, răspunderea pentru raportarea şi plata taxei pentru mediu fiind a societăţii A. În opinia noastră, în acest caz, clienţii societăţii A nu au obligaţia raportării şi plăţii taxei de mediu pentru ambalajele de desfacere achiziţionate de la societatea A.

(Răspuns întrebarea B) – în cazul în care societatea A este producător intern de ambalaje de desfacere, confecţionează pungi de hârtie, considerăm că aceasta are obligaţia de raportare şi plată a taxei pentru ambalaje pentru pungile destinate a fi vândute pe piaţa internă, întrucât societatea A introduce, în sensul prevăzut în anexa Ordinului 578/2006, pentru prima oară pe piaţa naţională ambalaje de desfacere.