Raspuns:

Din informatiile furnizate intelegem ca autoturismul este inchiriat pe o perioada indelungata. Astfel, consideram ca nu sunt aplicabile exceptiile privind locul prestarii prevazute la art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Potrivit art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, consideram ca operatiunea este impozabila la beneficiar. In concluzie, aceasta operatiune este neimpozabila in Romania si drept urmare trebuie inscrisa la randul 3 din decontul de TVA.

În acest sens, reamintim că, potrivit art. 20 din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare.

Totodată, potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată, (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se pot stabili, în mod justificat, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, registrele de contabilitate şi documentele justificative care se păstrează timp de 5 ani.

În acest sens, potrivit prevederilor Anexei 4 a Ordinului Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, lista documentelor financiar-contabile care se păstrează timp de 5 ani cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar este următoarea:

Potrivit prevederilor art. 35 alin. (4) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată, în caz de încetare a activităţii persoanelor prevăzute la art. 1, situaţiile financiare anuale, precum şi registrele şi celelalte documente la care se referă art. 25 se predau la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie.

Potrivit prevederilor art. 41 punctul 1 lit. c) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată, constituie contravenţie următoarele fapte:

[…]

2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la:

[…]

c) întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;

Potrivit Normelor metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar contabile din Anexa 1 a Ordinului Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, 50. Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, au obligaţia păstrării în arhiva lor a registrelor de contabilitate, a celorlalte documente contabile, precum şi a documentelor justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate.

Păstrarea registrelor şi a documentelor justificative şi contabile se face la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, după caz.

Registrele şi documentele justificative şi contabile se pot arhiva, în baza unor contracte de prestări de servicii, cu titlu oneros, de către alte persoane juridice române care dispun de condiţii corespunzătoare. Şi în acest caz, răspunderea privind arhivarea documentelor financiar-contabile revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii beneficiare.

Unitatea care a încredinţat documentele spre arhivare, respectiv unitatea beneficiară, va înştiinţa organul fiscal teritorial de care aparţine despre această situaţie.

Cu ocazia controalelor efectuate de organele abilitate, persoanele juridice sunt obligate, la cerere, să prezinte la domiciliul fiscal documentele solicitate.

Organele de control ale Ministerului Economiei şi Finanţelor pot interzice arhivarea registrelor, a documentelor justificative şi contabile şi în alte locaţii decât la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, dacă consideră că acestea nu sunt păstrate corespunzător.

51. Termenul de păstrare a statelor de salarii este de 50 de ani, iar termenul de păstrare a registrelor şi a documentelor justificative şi contabile este de 10 ani cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia celor prevăzute la pct. 52, 53 şi 54.

52. Facturile aferente bunurilor de capital, respectiv bunurilor imobile, care stau la baza determinării taxei pe valoarea adăugată deductibile pentru persoanele impozabile cu regim mixt şi persoanele parţial impozabile în conformitate cu prevederile Codului fiscal, se vor păstra conform termenului prevăzut la art. 149 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

53. Documentele prevăzute în anexa nr. 4 se pot păstra pe o perioadă de numai 5 ani dacă necesităţile proprii ale unităţii nu impun păstrarea acestora pe o perioadă de timp mai mare.

54. Documentele financiar-contabile care atestă provenienţa unor bunuri cu durată de viaţă mai mare de 10 ani se păstrează, de regulă, pe o perioadă de timp mai mare, respectiv pe perioada de utilizare a bunurilor.

55. În caz de încetare a activităţii persoanelor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, documentele contabile se arhivează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau se predau la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie, după caz.

56. Arhivarea documentelor justificative şi contabile se face în conformitate cu prevederile legale şi cu următoarele reguli generale:

– documentele se grupează în dosare, numerotate, şnuruite şi parafate;

– gruparea documentelor în dosare se face cronologic şi sistematic, în cadrul fiecărui exerciţiu financiar la care se referă acestea. În cazul fuziunii sau al lichidării societăţii, documentele aferente acestei perioade se arhivează separat;

– dosarele conţinând documente justificative şi contabile se păstrează în spaţii amenajate în acest scop, asigurate împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii, dotate cu mijloace de prevenire a incendiilor;

– evidenţa documentelor la arhivă se ţine cu ajutorul Registrului de evidenţă, potrivit legii, în care sunt consemnate dosarele şi documentele intrate în arhivă, precum şi mişcarea acestora în decursul timpului.

57. Eliminarea din arhivă a documentelor al căror termen legal de păstrare a expirat se face de către o comisie, sub conducerea administratorului sau a ordonatorului de credite, după caz. În această situaţie se întocmeşte un proces-verbal şi se consemnează scăderea documentelor eliminate din Registrul de evidenţă al arhivei.

Potrivit prevederilor art. 261 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale republicată, referitor la lichidarea societăţilor comerciale: după aprobarea socotelilor şi terminarea repartiţiei, registrele şi actele societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, ce nu vor fi necesare vreunuia dintre asociaţi, se vor depune la asociatul desemnat de majoritate.

(2) În societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni registrele prevăzute de art. 177 alin. 1 lit. a) – f) vor fi depuse la registrul comerţului la care a fost înregistrată societatea, unde orice parte interesată va putea lua cunoştinţă de ele cu autorizarea judecătorului delegat, iar restul actelor societăţii vor fi depuse la Arhivele Naţionale.

(3) Registrele tuturor societăţilor vor fi păstrate timp de 5 ani.

Potrivit art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, în cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât şi cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor, vor fi preluate de Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.

[…]

Documentele cu valoare practică,în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile cetăţenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, în condiţiile alin. 2, pe bază de inventar şi proces-verbal de predare-preluare, întocmite potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3.

Potrivit art. 4 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, persoanele fizice şi persoanele juridice, creatoare şi deţinătoare de documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, denumite în continuare creatori şi deţinători de documente, răspund de evidenţa, inventarierea, selecţionarea, păstrarea şi folosirea documentelor în condiţiile prevederilor prezentei legi.

Potrivit art. 2 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, în sensul prezentei legi, se înţelege: acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, proclamaţii, chemări, afişe, planuri, schiţe, hărţi, pelicule cinematografice şi alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate.

Potrivit art. 34 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, creatorii şi/sau deţinătorii de documente sunt obligaţi să comunice în scris, în termen de 30 de zile, Arhivelor Naţionale sau, după caz, direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale documentele care le atestă înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea, în condiţiile legii, precum şi măsurile dispuse în vederea arhivării documentelor create sau deţinute de aceştia.

Raspuns:

Decretul – Lege 122/1990 este actul normativ care reglementeaza autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si organizatiilor economice straine. Initial acesta prevedea si tratamentul fiscal aplicabil in cazul salarizarii personalului roman si strain. Parte dintre prevederile acestui Decret-lege au fost abrogate astfel:

• Ordonanta nr. 24 din 26.07.1996 – au fost abrogate art. 5, art. 6 si art. 16;

• Ordonanta de Urgenta nr. 32 din 16.06.1997.

HG 1222/1990 era actul normativ care prevedea regimul impozitelor şi taxelor aplicabile la momentul respectiv reprezentanţelor din România ale societăţilor comerciale sau organizaţiilor economice străine, precum şi drepturile şi obligaţiile legate de salarizarea personalului român. Mare parte dintre prevederile HG 1222/1990 au fost abrogate astfel:

• Lege nr. 32 din 29.03.1991 au fost abrogate art. 7, art. 14 si Anexa 3;

• Hotarâre nr. 466 din 05.07.1991 au fost abrogate art. 13, art. 14 si Anexa 4;

• Ordonanta nr. 14 din 17.08.1992 au fost abrogate art. 5;

• Ordonanta nr. 24 din 26.07.1996 au fost abrogate art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 8, art. 9, art. 10, art. 14, Anexa 1 si Anexa 2.

In prezent obligatiile reprezentantei in calitatea sa de angajator sunt cele prevazute in Codul fiscal si sunt aceleasi ca si in cazul oricarui alt angajator. In acest sens se platesc impozitul pe salarii si contributiile sociale obligatorii si se depun declaratiile 112 si 210. Totodata reprezentantele completeaza si Revisal.

Raspuns:

In baza informatiilor furnizate, consideram ca in acest caz puteti proceda in 2 feluri:

O prima modalitate ar fi anularea imprumutului prin renuntarea asociatului la creanta respectiva. In acest sens, consideram ca se poate incheia un act aditional la contractul de imprumut prin care asociatul/creditorul renunta la creanta fata de societate.

Potrivit prevederilor OMFP 3055/2009, functiunea conturilor, consideram ca aceasta operatiune se poate inregistra in contabilitate astfel:

4551 Asociati conturi curente = 7588 Alte venituri din exploatare

In acest caz se inregistreaza un venit care prin transferul in contul 121 influenteaza direct rezultatul curent si reportat al societatii. Dezavantajul in acest caz ar fi acela ca venitul inregistrat reprezinta un venit impozabil potrivit prevederilor art. 19 coroborate cu prevederile art. 20 din Codul fiscal. In cazul acesta se inregistreaza atat o diminuare a pierderii contabile cat si a pierderii fiscale.

A doua modalitate ar fi aceea de conversie a creantei in capital social cu reducerea ulterioara a capitalului pentru acoperirea pierderilor. Pentru aceasta operatiune este necesara o expertiza contabila care are ca scop verificarea faptul ca sumele prevazute in contractul de imprumut sunt certe si exigibile. Raportul de expertiza, notele contabile de majorare a capitalului, impreuna hotararea AGA si restul documentelor juridice necesare pentru inregistrarea majorarii se depun la Registrul Comertului.

Potrivit prevederilor OMFP 3055/2009, functiunea conturilor, consideram ca aceasta operatiune se poate inregistra in contabilitate astfel:

4551 Asociati conturi curente = 1012 Capital social subscris si varsat

Ulterior majorarii de capital social prin conversie de creanta, se poate proceda la diminuarea capitalului social cu scopul acoperirii pierderilor. In acest caz inregistrarile contabile sunt urmatoarele:

1012 Capital social subscris si varsat = 1171 Rezultatul reportat

Consideram ca aceasta modalitate este mai avantajoasa din punct de vedere fiscal intrucat nu afecteaza rezultatul fiscal al societatii, ci doar cel contabil.

In acest sens, societatea noastra (compania A) a primit imprumuturi de la o societate din cadrul grupului (compania B din Austria) care nu detine direct participatii in compania A in schimb este detinuta de aceeasi companie C din Austria care detine si compania A. Pentru aceste imprumuturi compania A plateste dobanzi companiei B.

In acelasi timp, compania C este detinuta de o alta companie, compania D din Germania, cu care compania A are incheiat un contract pentru plata de redevente.

Managementul grupului ne-a adresat urmatoarele intrebari:

1. Directiva 2003/49/EC este aplicabila si in Romania? In acest sens managementul grupului ne-a informat ca tratatul de evitare a dublei impuneri dintre Romania si Austria nu a suferit modificari in acest sens.

2. Se aplica prevederile acestei directive si intre Austria si Romania?

3. In cazul in care aceasta directiva se aplica atunci plata de dobanzi catre compania B nu ar trebui sa se mai impoziteze la sursa?

4. Plata redeventelor catre compania D poate fi incadrata in exceptiile prevazute de aceasta directiva?

5. In cazul in care s-au platit dobanzi/redevente pentru care s-a retinut si platit impozit cu retinere la sursa si care faceau obiectul exceptiei se poate in acest caz recupera impozitul platit eronat?

Raspuns:

In primul rand pentru a avea o intelegere clara asupra situatiei descrise va prezentam mai jos o structurare grafica a tranzactiilor descrise in textul intrebarii:

In continuare vom raspunde punctual la fiecare intrebare:

1. Directiva 2003/49/EC este aplicabila si in Romania? In acest sens managementul grupului ne-a informat ca tratatul de evitare a dublei impuneri dintre Romania si Austria nu a suferit modificari in acest sens.

Prevederile directivei Consiliului 2003/49/EC din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare a platilor de dobanzi si redevente intre companii asociate rezidente in state membre diferite sunt de asemenea aplicabile si Romaniei. Cu toate acestea, potrivit masurilor tranzitorii aplicabile Romaniei potrivit art. 23 din Tratatul de Aderare la UE, Romania a fost autorizata sa amane aplicarea acestei directive pana la data de 31.12.2010. Pe parcursul acestei perioade de tranzitie, rata de impozitare aplicabila in cazul platilor de dobanzi si redevente catre companii asociate ce provin din Romania nu putea depasi 10%, potrivit prevederilor tranzitorii. Potrivit prevederilor art. 116 alin (2) lit a) din Codul fiscal, rata de impozitare aplicabila acestor venituri a fost de 10% pana la data de 31.12.2010.

Incepand cu 1 ianuarie 2007, odata cu modificarea Codului fiscal pentru aderarea Romaniei la UE, s-a modificat si Titlul V din aceasta lege. In acest sens, a fost publicat Captolul 4 “Redevente si dobanzi la intreprinderi asociate” din cadrul Titlului V. Acest capitol reprezinta transpunerea directivei 2003/49/EC in legislatia nationala si desi a fost preluat in varianta codului fiscal de la 01.01.2007, prevederile acestuia precizau clar ca aplicarea lor se va face de la data de 01.01.2011.

Referitor la aplicabilitatea acestei directive in cazul relatiilor cu Austria, aceasta directiva nu putea modifica prevederile conventiei de evitare a dublei impuneri dintre Romania si Austria intrucat conventia reprezinta un act bilateral incheiat intre cele 2 state. Cu toate acestea, transpunerea directivei in legislatia nationala a produs efecte cu privire la relatiile derulate de societati romanesti cu entitati din toate statele membre ale comunitatii europene, inclusiv Austria.

In concluzie, aceste prevederi sunt aplicabile si in speta dvs.

2. Se aplica prevederile acestei directive si intre Austria si Romania?

Asa cum am prezentat la intrebarea anterioara, potrivit prevederilor art. 124¹⁸ din Codul fiscal, plăţile de dobânzi şi redevenţe ce provin din România sunt exceptate de la orice impozite aplicate asupra acelor plăţi în România, fie prin reţinere la sursă, fie prin declarare, cu condiţia ca beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să fie o întreprindere din alt stat membru sau un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru situat în alt stat membru.

[…]

Prezentul articol trebuie să se aplice numai în cazul în care întreprinderea care este plătitor sau întreprinderea al cărei sediu permanent este considerat plătitor al dobânzilor ori redevenţelor este o întreprindere asociată a întreprinderii care este beneficiarul efectiv sau al cărei sediu permanent este tratat ca beneficiarul efectiv al acelor dobânzi ori al acelor redevenţe.

Restul prevederilor directivei au fost de asemenea transpuse si respecta continutul si structura acesteia.

3. In cazul in care aceasta directiva se aplica atunci plata de dobanzi catre compania B nu ar trebui sa se mai impoziteze la sursa?

Daca societatea A si societatea B se incadreaza in conditiile prevazute la art. 124²⁰ din Codul fiscal in ceea ce priveste participatia la capitalul social si in conditiile prevazute la art. 124¹⁸ in ceea ce priveste durata detinerii participatiei, atunci aceste plati ar trebui sa fie exceptate de la plata impozitului cu retinere la sursa.

Astfel, potrivit prevederilor art. 124²⁰ din Codul fiscal:

O întreprindere este o întreprindere asociată a unei alte întreprinderi dacă, cel puţin:

(i) prima întreprindere are o participare minimă directă de 25% în capitalul celei de-a doua întreprinderi; sau

(ii) cea de-a doua întreprindere are o participare minimă directă de 25% în capitalul primei întreprinderi; sau

(iii) o întreprindere terţă are o participare minimă directă de 25% atât în capitalul primei companii, cât şi în al celei de-a doua.

Participările în capitalul social trebuie să fie deţinute numai la întreprinderile rezidente pe teritoriul Comunităţii Europene;

Potrivit prevederilor art. 124¹⁸ din Codul fiscal,

Prevederile prezentului capitol nu se vor aplica unei întreprinderi a altui stat membru sau unui sediu permanent al unei întreprinderi a altui stat membru, atunci când condiţiile stabilite la art. 124²⁰ lit. b) nu au fost menţinute pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.

In plus, legislatia nationala precizeaza expres ca pentru a beneficia de exceptarea de la plata impozitului cu retinere la sursa compania beneficiara trebuie sa prezinte o atestare in acest sens.

Îndeplinirea cerinţelor stabilite de prezentul articol şi de art. 124²⁰ va fi dovedită la data plăţii dobânzilor sau redevenţelor printr-o atestare. Dacă îndeplinirea cerinţelor stabilite în prezentul articol nu a fost atestată la data plăţii, se va aplica reţinerea impozitului la sursă.

În sensul alin. (11), atestarea care va fi prezentată în legătură cu fiecare contract de plată trebuie să fie valabilă pentru un an de la data emiterii acestei atestări şi va conţine următoarele informaţii:

a) dovada rezidenţei, în scopul impozitării, pentru întreprinderea care primeşte dobânzi sau redevenţe din România şi, când este necesar, dovada existenţei unui sediu permanent atestat de autoritatea fiscală a statului membru în care întreprinderea care primeşte dobânzi sau redevenţe este rezidentă pentru scopuri fiscale sau în care este situat sediul permanent;

b) deţinerea dreptului de beneficiar efectiv al dobânzilor sau redevenţelor de către întreprinderea care primeşte astfel de plăţi, în conformitate cu prevederile alin. (4), sau existenţa condiţiilor în conformitate cu prevederile alin. (5), când un sediu permanent este beneficiarul plăţii; (o declaratie pe proprie raspundere in acest sens)

c) îndeplinirea cerinţelor, în conformitate cu prevederile art. 124²⁰ lit. a) pct. (iii), în cazul întreprinderii primitoare;

d) o deţinere minimă, în conformitate cu prevederile art. 124²⁰ lit. b);

e) perioada pentru care deţinerea la care se face referire la lit. d) a existat.

Se poate solicita în plus justificarea legală pentru plăţile din cadrul contractului, de exemplu se poate solicita contractul de împrumut sau contractul de licenţă.

Mai mult decat atat, beneficiarul efectiv al veniturilor trebuie sa ateste faptul ca in statul de rezidenta plateste un impozit similar impozitului pe profit.

4. Plata redeventelor catre compania D poate fi incadrata in exceptiile prevazute de aceasta directiva?

In cazul in care conditiile de participatie prezentate mai sus nu sunt respectate, consideram ca exceptia nu se poate aplica. Din graficul realizat la inceputul raspunsului constatam ca firma D nu detine direct si nici nu este detinuta de aceeasi companie care detine compania A. In acest sens consideram ca exceptia de la plata impozitului nu se poate aplica.

5. In cazul in care s-au platit dobanzi/redevente pentru care s-a retinut si platit impozit cu retinere la sursa si care faceau obiectul exceptiei se poate in acest caz recupera impozitul platit eronat?

Potrivit prevederilor art. 124¹⁸ :

(15) Dacă respectiva întreprindere plătitoare sau sediul permanent a reţinut impozitul la sursă asupra venitului ce urma să fie scutit de impozit, conform prezentului articol, aceasta poate face o cerere pentru restituirea acestui impozit reţinut la sursă. În acest sens se va solicita informaţia specificată la alin. (13). Cererea pentru restituirea impozitului trebuie să fie transmisă în cadrul termenului legal de prescripţie.

(16) Impozitul reţinut la sursă în plus va fi restituit într-un interval de un an de la primirea cererii de restituire a impozitului şi a informaţiilor doveditoare pe care le poate solicita în mod rezonabil. Dacă impozitul reţinut la sursă nu a fost restituit în perioada menţionată, întreprinderea primitoare sau sediul permanent va fi îndreptăţit, la expirarea anului în cauză, să solicite dobânda asupra sumei reprezentând impozitul care trebuie restituit. Dobânda solicitată se va calcula corespunzător prevederilor Codului de procedură fiscală.