Achizitie software update. Livrare de bunuri sau prestare de servicii ?

Intrebare: Compania noastra livreaza echipamente ce au si o componenta software care poate fi actualizata din cand in cand. Firma mama ne factureaza ceva care se intituleaza software upgrade. Este vorba despre un program instalat pe un laptop cu ajutorul caruia, in baza unui cod pe care il primim de la firma mama, putem face download si update la program in echipamentul clientului. Practic noi cumparam si vindem doar un cod de acces. Cum tratam aceasta achizitie? Reprezinta o livrare de bunuri sau o prestare de servicii?

Raspuns:

Din punct de vedere al TVA, furnizarea de programe informatice poate fi considerata fie ca o livrare de bunuri, fie ca o prestare de servicii.

Norme de aplicare art. 128 din Codul fiscal – Livrare de bunuri

(19) Furnizarea de programe informatice software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, însoțită de licență obișnuită care interzice copierea și distribuirea acestora și care permite doar instalarea lor pe un anumit număr de stații de lucru, care este egal cu numărul de dischete sau de alte suporturi purtătoare de date furnizate, constituie livrare de bunuri conform art. 128 din Codul fiscal. Programele informatice software standard reprezintă orice software produs ca un bun de folosință generală care conține date preînregistrate, este comercializat ca atare și, după instalare și eventual o perioadă scurtă de training, poate fi utilizat în mod independent de către clienți în formatul standard pentru aceleași aplicații și funcții.

Norme de aplicare art. 129 din Codul fiscal – Prestare de servicii

(11) În sensul art. 129 din Codul fiscal, sunt considerate prestări de servicii următoarele:

a) furnizarea de programe informatice software standard prin internet sau prin orice altă rețea electronică și care este în principal automatizată, necesitând intervenție umană minimă, fiind un serviciu furnizat pe cale electronică, conform art. 1251 alin. (1) pct. 26 din Codul fiscal;

b) furnizarea de licențe în cadrul unui contract de licență privind programele informatice software, care permite clientului instalarea programului software pe diverse stații de lucru, împreună cu furnizarea de programe software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, conform art. 129 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.

c) furnizarea de programe informatice software personalizate, chiar și în cazul în care programul software este furnizat pe dischetă sau pe un alt purtător de date. Programul software personalizat reprezintă orice program software creat sau adaptat nevoilor specifice ale clienților, conform cerințelor exprimate de aceștia.

Clasificarea ca livrare de bunuri leaga programul informatic respectiv (soft-ul) de o baza materiala (o discheta, un cd, un purtator de date). Din informatiile furnizate, nu reiese faptul ca soft-ul oferit s-ar incadra in definita livrarii de bunuri (nu ati oferit informatii cu privire la licenta si nici nu pare ca soft-ul ar fi livrat pe un suport de date). Pe baza informatiilor oferite consideram ca operatiunea este mai degraba o prestare de servicii decat de o livrare de bunuri. Cu toate acestea, consideram ca tranzactia ar trebui reanalizata pe baza informatiilor de mai sus si verificat modul in care este livrat acest ‘software update’ de catre firma mama: acesta vine cumva pe un CD, insotit de o licenta obisnuita pe care compania dvs. il revinde clientului, iar instalarea face parte din asistenta pe care o oferiti clientului ca un serviciu aditional (livrare de bunuri); sau este un cod primit pe internet, pe cale electronica pe care compania dvs. il comunica clientului mai departe si pentru care emite o factura (prestare de servicii).

This entry was posted in Fiscalitate - contabilitate and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.