Raspuns:

Potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri, reprezintă o operaţiune scutită de TVA. Potrivit prevederilor art. 145 din Codul fiscal, TVA-ul plătit aferent achiziţiilor destinate utilizării în folosul realizarii acestor operaţiuni scutite nu reprezintă TVA deductibil.

Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile.

În sensul reglementărilor de mai sus, se definesc următoarele:

1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

Potrivit informaţiilor furnizate de dvs., înţelegem că în speţa expusă de dvs. nu este vorba de o construcţie nouă, fiind astfel aplicabil regimul standard de scutire de TVA.

Potrivit prevederilor art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. f). În acest sens, chiar dacă operaţiune este scutită, societatea care deţine în proprietate apartamentul poate opta pentru vânzarea apartamentului în regim de taxare (cu 24% sau cu 5% TVA) prin depunerea unei notificări în acest sens la Administraţia Finanţelor Publice.

În concluzie, in cazul în care achiziţia clădirii s-a realizat în regim de taxare (inclusiv taxare inversă), iar livrarea din 2010 s-a efecutat în regim de scutire, aveţi obligaţia ajustării TVA potrivit art. 149 din Codul fiscal.

Raspuns:

Potrivit prevederilor art. 147 alin. (7) din Codul fiscal în vigoare la data de 31.12.2008,

Se exclud din calculul pro-rata următoarele:

a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică;

b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 128 alin. (10);

c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.

În concluzie, valoarea livrărilor efectuate de dvs. în anul 2008 nu intră în calculul pro-ratei.

Referitor la cea de-a doua întrebare, cu privire la notificare, potrivit prevederilor art. 141 alin. (3) şi a normelor de aplicare aferente, doar opţiunea de taxare se va notifica organelor fiscale competente. Cu alte cuvinte, dacă operaţiunea a fost scutită, iar dumneavoastră aţi realizat vânzarea în regim de scutire nu trebuie să depuneţi nicio notificare.

Totuşi TVA-ul dedus la modernizarea, îmbunătăţirea şi achiziţia acestor imobile, livrate în regim de scutire, face obiectul ajustării TVA.

În ceea ce priveşte livrarea terenului, trebuie analizat dacă acesta era „teren construibil” în sensul definiţiilor prevăzute la art 141 alin (2) lit. f) din Codul fiscal, şi dacă nu cumva exista obligativitatea livrării acestuia în regim de taxare (cu TVA).

Astfel, potrivit normelor de aplicare ale art. 141 din Codul fiscal, în cazul în care terenul şi construcţia ce au făcut obiectul vânzării formau la data respectivă un singur corp funciar identificat printr-un singur număr cadastral, atunci regimul de impozitare trebuia stabilit în funcţie de valoarea celor două. Astfel, dacă valoarea terenului era mai mare decât a clădirii, se aplica regimul de taxare (vânzarea cu TVA) în cazul în care terenul era construibil, iar în cazul în care terenul era neconstruibil se aplica regimul de scutire.

Ţinând cont de faptul că terenul era construit la momentul respectiv, cel mai probabil acesta era construibil. În cazul în care valoarea terenului era mai mică decât valoarea clădirii, atunci acesta urma regimul clădirii şi, ţinând cont de informaţiile furnizate de dvs., livrarea clădirii făcea obiectul scutirii la momentul respectiv şi vânzarea trebuia realizată fără TVA, în regim de scutire. Aceste prevederi erau în vigoare la data de 31.12.2008.

Raspuns:

Din enunţul întrebării dvs. înţelegem că la achiziţia terenului şi a clădirii, realizată înainte de data aderării nu s-a dedus TVA.

Potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri reprezintă o operaţiune scutită de TVA.  Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi, sau de terenuri construibile.

Pentru o corectă interpretare a prevederilor prezentate mai sus, redăm mai jos definiţiile termenilor specifici:

• teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
• construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
• livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
• construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

Potrivit normelor de aplicare ale art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, în aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, atunci când construcţia şi terenul pe care este edificată formează un singur corp funciar, identificat printr-un singur număr cadastral:

a) terenul pe care s-a edificat construcţia urmează regimul construcţiei, dacă valoarea acestuia este mai mică decât valoarea construcţiei aşa cum rezultă din raportul de expertiză;

b) construcţia va urma regimul terenului pe care este edificată, dacă valoarea acesteia este mai mică decât valoarea terenului aşa cum rezultă din raportul de expertiză;

c) dacă terenul şi construcţia au valori egale, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, regimul corpului funciar va fi stabilit în funcţie de bunul imobil cu suprafaţa cea mai mare. Se va avea în vedere suprafaţa construită desfăşurată a construcţiei.

Potrivit normelor de aplicare ale art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, în aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, calificarea unui teren drept teren construibil sau teren cu altă destinaţie, la momentul vânzării sale de către proprietar, rezultă din certificatul de urbanism.

În concluzie, în cazul în care terenul şi construcţia nu formează un singur corp funciar identificat printr-un singur număr cadastral, atunci regimul TVA al livrării terenului şi al livrării construcţiei se analizează separat.

Regimul TVA al construcţiei – în cazul în care aceasta formează un corp funciar separat identificat printr-un număr cadastral separat

Construcţia se poate livra în regim de scutire întrucât din informaţiile furnizate considerăm că aceasta nu se încadrează în definiţia prevăzută în Codul fiscal referitoare la „construcţie nouă”.  Cu alte cuvinte, pornind de la consideraţiile de mai sus, puteţi emite factura de vânzare fără TVA şi nici nu aveţi obligaţia ajustării TVA la achiziţie întrucât la data achiziţiei nu s-a dedus TVA.  Obligaţia ajustării poate interveni în cazul în care, pe parcursul perioadei în care aţi deţinut imobilul în proprietate, s-au efectuat îmbunătăţiri şi modernizări pentru care s-a dedus TVA.  În acest sens, vă recomandăm să analizaţi situaţia fiscală a sumelor înregistrate în contul construcţiei respective.  Totodată, potrivit prevederilor art. 141 alin. (3), în cazul în care doriţi, puteţi opta pentru taxarea acestei operaţiuni, în sensul emiterii facturii de vânzare a clădirii cu TVA.

Regimul TVA al terenului – în cazul în care acesta formează un corp funciar separat identificat printr-un număr cadastral separat

Potrivit prevederilor citate mai sus, pentru a califica terenul în teren construibil sau nu trebuie să verificaţi certificatul de urbanism.

În cazul în care terenul nu este construibil, considerăm că terenul se va livra în regim de scutire TVA potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f).  Cu alte cuvinte, pornind de la consideraţiile de mai sus, puteţi emite factura de vânzare fără TVA.  În acest caz, potrivit prevederilor art. 141 alin. (3), în cazul în care doriţi, puteţi opta pentru taxarea acestei operaţiuni, în sensul emiterii facturii de vânzare a terenului cu TVA.

Totuşi, întrucât pe terenul respectiv se află la momentul de faţă o construcţie, considerăm că cel mai probabil acesta este teren construibil, iar în cazul în care aceasta formează un corp funciar separat identificat printr-un număr cadastral separat de clădire, livrarea sa se va realiza în regim de impozitare. Cu alte cuvinte, factura se va emite cu TVA.

Regimul TVA al tranzacţiei – în cazul în care clădirea şi terenul formează un singur corp funciar separat identificat printr-un singur număr cadastral

În cazul acesta este important de stabilit valoarea terenului şi a construcţiei.  Astfel, în cazul în care valoarea terenului este mai mare decât valoarea construcţiei, construcţia va urma regimul terenului şi în cazul în care din certificatul de urbanism reiese faptul că terenul este construibil, atât terenul cât şi construcţia se vor livra în regim de taxare, adică factura se va emite cu TVA.

În cazul în care valoarea clădirii este mai mare decât valoarea terenului, terenul va urma regimul construcţiei şi atât terenul cât şi construcţia se vor livra în regim de scutire, adică factura se va emite fără TVA.

Prevederile de mai sus sunt aplicabile indiferent de natura cumpărătorului, indiferent dacă acesta este persoană fizică sau juridică, înregistrată sau nu în scopuri de TVA.

Raspuns:

Din informaţiile furnizate nu reiese dacă este vorba despre o construcţie nouă sau nu, în sensul definiţiei prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Potrivit prevederilor fiscale, „livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta” înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării; iar „construcţie nouă” cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

Potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri reprezintă o operaţiune scutită de TVA. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi, sau de terenuri construibile.

În concluzie, în cazul în care clădirea ce face obiectul vânzării este o construcţie nouă, potrivit prevederilor de mai sus, operaţiunea de vânzare se va realiza în regim de taxare, iar factura se va emite cu TVA.

În cazul în care clădirea nu este o construcţie nouă potrivit prevederilor de mai sus, atunci regimul TVA aplicabil este cel de scutire, vânzarea efectuându-se fără TVA. Totodată, potrivit prevederilor art. 141 alin. (3), în cazul în care doriţi, puteţi opta pentru taxarea acestei operaţiuni, în sensul emiterii facturii de vânzare a clădirii cu TVA.

Ca răspuns direct la întrebarea dvs., considerăm că factura se poate emite fără TVA în cazul în care clădirea nu este o construcţie nouă potrivit prevederilor de mai sus.

Intrucât la achiziţia terenului nu s-a dedus TVA, acesta intrând în patrimoniul societăţii prin aport la capitalul social, considerăm că nu se impune ajustarea TVA. Cu totate acestea, în cazul în care au existat îmbunătăţiri sau modernizări aferente clădirii, TVA-ul dedus la plata acestora face obiectul ajustării.

În ceea ce priveşte observaţia dvs. referitoare la reevaluarea clădirii vă recomandăm să parcurgeţi articolul nostru postat pe această pagină întrucât rezerva din reevaluare face obiectul impozitului pe profit.

Aceste 2 persoane au depus o declaraţie de venit în Franţa declarând veniturile din salarii şi asimílate. Ulterior le-a venit decizie de impunere iar societatea noastră a achitat súmele datorate de aceştia ca impozit pe venit.

Vă rugăm sa ne oferiţi detalii cu privirea la procedura de recuperare a impozitelor platite în România. Poate societatea noastră să solicite  credit fiscal dacă a plătit impozitul pe venit in Franţa pentru angajat? Care este termenul legal de prescripţie pentru restituire? Putem face cerere in 2011 pentru 2005?

Raspuns:

Din enunţul întrebării dvs. înţelegem că cei doi salariaţi ce şi-au desfăşurat activitatea în Franţa sunt persoane fizice rezidente în România, cu domiciliul în România, iar veniturile realizate în Franţa fac astfel obiectul impozitării în România potrivit prevederilor art. 40, alin. (1), lit. a) din Codul fiscal.

Potrivit pct. 209 din normele de aplicare ale Art. 91 din Codul Fiscal, contribuabilii prevăzuţi la art. 40 alin. (1) lit. a) (persoane fizice rezidente române, cu domiciliul în România) şi cei prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, care desfăşoară activitate salarială în străinătate şi sunt plătiţi pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către angajatorul român, se impun în România pentru veniturile realizate din activitatea salarială desfăşurată în străinătate.

În cazul în care acelaşi venit din salarii este supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate, statului străin revenindu-i dreptul de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu respectivul stat, organul fiscal competent din România va proceda la regularizarea impozitului datorat de rezidentul român, pe baza cererii depuse.

Potrivit prevederilor art. 15 din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi Franţa, sub rezerva prevederilor art. 16, 18 şi 19, salariile şi alte remuneraţii similare pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru un serviciu salarizat sînt impozabile numai în acest stat, cu condiţia ca serviciul să nu fie prestat în celălalt stat contractant. Dacă serviciul este prestat în celălalt stat contractant, remuneraţiile primite sînt impozabile în acest celălalt stat. Derogînd de la prevederile paragrafului 1, remuneraţiile pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru un serviciu salarizat prestat în celălalt stat contractant nu sînt impozabile decît în primul stat contractant, dacă:

a) beneficiarul rămîne în celălalt stat o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 18 luni în curs de 3 ani consecutivi;

b) remuneraţiile sînt plătite de către o persoană sau în numele unei persoane care nu este rezidentă a celuilalt stat; şi

c) sarcina remuneraţiilor nu este suportată de către un sediu stabil sau o bază fixă pe care o persoană o are în celălalt stat.

Potrivit prevederilor de mai sus coroborate cu informaţiile furnizate în întrebarea dvs., considerăm că dreptul de impunere în cazul veniturilor menţionate revine statului francez întrucât cei doi salariaţi au depaşit termenul de şedere prevăzut la punctul a), de 18 luni în 3 ani consecutivi.

Potrivit pct. 209 din normele de aplicare ale Art. 91 din Codul Fiscal, în vederea regularizării impozitului, contribuabilii care au fost impuşi pentru aceleaşi venituri obţinute din salarii atât în România, cât şi în alt stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri vor depune la registratura organului fiscal competent sau prin poştă, împreună cu cererea de restituire, următoarele documente justificative:

a) fişa fiscală întocmită de angajatorul rezident în România sau de către un sediu permanent în România care efectuează plăţi de natură salarială;

b) certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de contribuabil, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau orice alt document justificativ privind venitul realizat şi impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă din ţara în care s-a obţinut venitul;

c) contractul de detaşare;

d) orice alte documente ce pot sta la baza determinării sumei impozitului plătit în străinătate pentru veniturile plătite de angajatorul rezident în România sau de către un sediu permanent în România.

Potrivit pct. 209 din normele de aplicare ale Art. 91 din Codul Fiscal, procedura de regularizare a impozitului datorat de rezidentul român se va stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Potrivit prevederilor art. 117 din Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;

h)     cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.

În ceea ce priveşte termenul legal de prescripţie, potrivit prevederilor art. 135 din Codul de procedură fiscală, dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.

În concluzie, considerăm că pentru recuperarea impozitului pe salarii plătit în România, contribuabilii (respectiv angajaţii) trebuie să depună, către autorităţile fiscale române, o cerere de restituire a sumelor plătite în plus în România, însoţită de documentele prevăzute mai sus (fişa fiscală, certificat de atestare a impozitului plătit în străinătate, contractul de detaşare, etc.). În opinia noastră societatea poate solicita credit fiscal în limitele prevăzute la art. 91 din Codul fiscal (minim-ul dintre impozitul plătit în străinătate şi valoarea impozitului datorat în România pentru un venit similar).

Potrivit aspectelor prezentate mai sus, considerăm că termenul de prescripţie în cazul prezentat de dvs. este de 5 ani, şi curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire. În opinia noastră dreptul la restituire ia naştere la momentul regularizării anuale a impozitului pe venit. Astfel, în cazul expus de dvs., considerăm că dreptul la restituire a luat naştere în anul 2006, odată cu regularizarea impozitului aferent anului 2005, iar termenul de prescripţie expiră la sfârşitul anului 2011.

În ceea ce priveşte procedura de restituire, potrivit prevederilor OMFP 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 112 (în prezent art. 177) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.

Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma şi natura creanţei solicitate a fi restituită, precum şi documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget.

Cererea de restituire va fi însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, precum şi de copii legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.

După primirea cererii de restituire organul fiscal competent va efectua verificarea acesteia, a documentaţiei anexate şi a datelor din evidenţa pe plătitori. Dacă organul fiscal competent consideră că mai are nevoie de anumite documente relevante soluţionării cererii, va solicita contribuabilului în scris prezentarea acestora. Termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor de restituire se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului solicitarea de informaţii suplimentare relevante soluţionării acesteia şi data înregistrării primirii acestor informaţii la organul fiscal competent.

Deşi prevederile specifice din HG 44/2004 privind normele de aplicare ale Codului fiscal referitoare la regularizarea impozitului pe salarii plătit atât în străinătate cât şi în România au apărut ulterior datei la care dvs. faceţi referire, considerăm că aceeaşi procedură este aplicabilă şi în cazul restituirii sumelor plătite în perioada 2005-2007 întrucât atât prevederile Codului fiscal referitoare la creditul fiscal extern cât şi prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la dreptul restituire erau în vigoare la data 2005-2007.