Raspuns:

Conform precizarilor OMEF 1372/2008 privind organizarea evidentei in scopul taxei pe valoare adaugata, conform art. 156 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, evidenta in scopul TVA se tine de catre persoanele inregistrate in scopuri de TVA. Modelul prevazut in anexele actului normativ are caracter orientativ, persoanele impozabile avand posibilitatea alegerii formatulului jurnalelor cu respectarea nivelului minim de detalii necesare.

In cazul in care, in calitate de PFA, desfasurati activitati economice pentru care sunteti inregistrat in scopuri de TVA, consideram ca aveti obligatia sa intocmiti jurnale de cumparari si de vanzari.

In ceea ce priveste nota de receptie si constatare de diferente, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea contabilitatii republicata 82/1991, persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri au, de asemenea, obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară şi, după caz, contabilitatea de gestiune.

Conform art. 3 din OMEF 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, documentele financiar contabile prevazute in anexa 4 la acest ordin (printre care si nota de receptie si constatare de diferente) se intocmesc de catre persoanele prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii.

Conform pct. 16 din normele metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin OMFP 1040/2004, documentele provenite din relaţiile de cumpărare a unor bunuri de la persoane fizice pot fi înregistrate în evidenţa contabilă în partidă simplă numai în cazurile în care se face dovada intrării în patrimoniu a bunurilor respective, prin întocmirea Borderoului de achiziţie (cod 14-4-13) sau a Notei de recepţie şi constatare de diferenţe (cod 14-3-1/A), după caz, şi a plăţii acestora pe bază de Dispoziţie de plată-încasare către casierie (cod 14-4-4).

Raspuns:

Un contract de comodat consta in faptul ca o persoana, denumita comodant, acorda unei alte persoane, denumita comodatar, dreptul de folosinta temporara asupra bunului cu titlu gratuit. In cazul dvs. ambele persoane sunt societati comerciale.

Din punct de vedere fiscal, potrivit art. 21 din Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Pentru a raspunde la intrebarea dvs., vom analiza aspectele fiscale atat din perspectiva comodantului, cat si din perspectiva comodatarului.

Din perspectiva comodantului, intrucat contractul de comodat implica acordarea dreptului temporar de folosinta asupra unui bun detinut de catre societate in mod gratuit, consideram ca cheltuielile cu amortizarea si alte costuri intreprinse cu bunul respectiv ulterior acordarii acestuia in comodat reprezinta cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit. Intrucat aceasta operatiune nu genereaza si nu va genera venit impozabil, nici cheltuielile aferente nu pot fi considerate deductibile. In cazul in care se doreste deducerea acestor cheltuieli, cel mai indicat ar fi incheierea unui contract de leasing operational care sa prevada cedarea temporara a dreptului de folosinta asupra autoturismului in schimbul unei pret platit de catre locatar locatorului.

Din perspectiva comodatarului, consideram ca acesta poate deduce cheltuielile de functionare a autoturismului (in limitele prevazute la art. 21 din Codul fiscal), intrucat acestea sunt suportate pentru realizarea unor operatiuni ce au ca scop obtinerea de venituri impozabile.

Raspuns:

Potrivit prevederilor art. 56 din Codul fiscal, deducerea personală se acordă persoanelor fizice care obţin venituri din salarii sub forma unei deduceri fiscale din venitul din salarii impozabil, la angajatorul unde se află funcţia de bază.

Deducerea personală se acordă persoanelor fizice cu un venit lunar brut de până la 1.000 lei, astfel: contribuabililor fără persoane în întreţinere li se acordă o deducere personală de 250 lei, iar contribuabililor cu o persoană în întreţinere li se acordă o deducere personală de 350 lei, etc.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 10.000.001 lei şi 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 30.000.000 lei nu se acordă deducerea personală.

Potrivit prevederilor art. 56 din Codul fiscal, persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.

În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi.

Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi.

Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere:

a) persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 m2 în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m2 în zonele montane;

b) persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă.

Potrivit normelor de aplicare a art. 56 din Codul fiscal, copilul minor este considerat întotdeauna întreţinut, cu excepţia celor încadraţi în muncă, indiferent dacă se află în unităţi speciale sanitare sau de protecţie specială şi altele asemenea, precum şi în unităţi de învăţământ, inclusiv în situaţia în care costul de întreţinere este suportat de aceste unităţi. În acest caz eventualele venituri obţinute de copilul minor nu se au în vedere la încadrarea în venitul de 250 lei lunar.

Pentru copilul minor aflat în întreţinerea părinţilor sau a tutorelui, deducerea personală se acordă integral unuia dintre părinţi, conform înţelegerii dintre aceştia, respectiv tutorelui.

Copilul minor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, încadrat în muncă în condiţiile Codului muncii, devine contribuabil şi beneficiază de deducerea personală, situaţie în care părinţii nu mai au dreptul de a-l lua în întreţinere, întrucât deducerea personală se acordă o singură dată.

În cazul în care copilul în întreţinere beneficiază de pensie de urmaş, considerăm că persoana ce-l are în întreţinere poate beneficia în continuare de deducerea personală suplimentară, în limitele prevăzute mai sus referitoare la valoarea venitului brut lunar din salarii realizat, întrucât, în cazul copiilor aflaţi în întreţinere, aceste venituri nu se iau în considerare la calculul limitei venitului lunar de 250 lei.

În cazul în care persoana salariată (soţia) beneficiază de pensie de urmaş, considerăm că de asemenea poate beneficia în continuare şi de deducerea personală suplimentară întrucât potrivit normelor de aplicare a art. 56 din Codul fiscal, deducerea personală este stabilită în funcţie de venitul brut lunar din salarii realizat la funcţia de bază de către contribuabil şi numărul de persoane aflate în întreţinerea acestuia. Astfel pentru stabilirea deducerii personale se va lua în considerare venitul brut din salarii realizat la locul de muncă unde are înregistrată funcţia de bază, fără a se lua în considerare faptul că beneficiază de pensie de urmaş.

Pentru a beneficia de deducere, persoana respectivă (soţia) trebuie să aibă declarată funcţia de bază la societatea dvs. În sens contrar, va beneficia de deducere la angajatorul unde are declarată funcţia de bază.

Raspuns:

Potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri, reprezintă o operaţiune scutită de TVA. Potrivit prevederilor art. 145 din Codul fiscal, TVA-ul plătit aferent achiziţiilor destinate utilizării în folosul realizarii acestor operaţiuni scutite nu reprezintă TVA deductibil.

Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile.

În sensul reglementărilor de mai sus, se definesc următoarele:

1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

Potrivit informaţiilor furnizate de dvs., înţelegem că în speţa expusă de dvs. nu este vorba de o construcţie nouă, fiind astfel aplicabil regimul standard de scutire de TVA.

Potrivit prevederilor art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. f). În acest sens, chiar dacă operaţiune este scutită, societatea care deţine în proprietate apartamentul poate opta pentru vânzarea apartamentului în regim de taxare (cu 24% sau cu 5% TVA) prin depunerea unei notificări în acest sens la Administraţia Finanţelor Publice.

În concluzie, in cazul în care achiziţia clădirii s-a realizat în regim de taxare (inclusiv taxare inversă), iar livrarea din 2010 s-a efecutat în regim de scutire, aveţi obligaţia ajustării TVA potrivit art. 149 din Codul fiscal.

Raspuns:

Din punct de vedere contabil, mortalităţile animalelor se înregistrează drept cheltuieli operaţionale ale perioadei. Întrucât din punct de vedere fiscal nu există prevederi specifice activităţii dvs., considerăm ca aceste pierderi pot fi clasificate fie ca „pierderi tehnologice în cadrul procesului de producţie” respectiv în cadrul activităţii de creştere animale, fie ca pierderi apărute pe parcursul activităţii de comercializare a animalelor.

Potrivit normelor metodologice aferente art. 21 din Codul fiscal, pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu reprezintă cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit. În cazul în care societatea dvs. se ocupă cu creşterea de bovine, potrivit specificului activităţii ar trebui să existe norme privind rata mortalităţii animalelor în această industrie. În acest caz societatea dvs. ar trebui să stabilească la nivel intern rata de mortalitate a animalelor considerată ca fiind normală acestui tip de activitate. Considerând că activitatea societăţii dvs. se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale ce reglementează această activitate şi că se iau măsurile necesare pentru a diminua cât mai mult posibil rata mortalităţii, considerăm că puteţi susţine deductibilitatea acestor cheltuieli. În cazul în care pierderile nu se încadrează în normele stabilite, diferenţele ce depăşesc normele vor fi considerate cheltuieli nedeductibile.

În ceea ce priveşte pierderile apărute pe parcursul activităţii de comercializare a animalelor, în cazul în care societatea dvs. realizează activitate de comerţ, considerăm că mortalităţile animalelor ce au loc în procesul normal de desfăşurare a activităţii societăţii dvs. pot fi asimilate perisabilităţilor, dacă ulterior decesului acestea nu mai pot fi valorificate.

Prin perisabilităţi, în sensul prevederilor HG 831/2004, se înţelege scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, îngheţare, topire, oxidare, aderare la pereţii vagoanelor sau ai vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroşare, împrăştiere, fărâmiţare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în reţeaua de distribuţie (depozite cu ridicata, unităţi comerciale cu amănuntul şi de alimentaţie publică).

Potrivit prevederilor art. 2 din HG 831/2004, nu constituie perisabilităţi pierderile incluse în normele de consum tehnologic, precum şi cele produse prin neglijenţă, sustrageri şi cele produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate sau cele determinate de cauze de forţă majoră.

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, cheltuielile cu perisabilităţile sunt deductibile în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Potrivit normelor metodologice, nu sunt considerate perisabilităţi pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau obţinerea unui serviciu.

Cu toate acestea, comerţul cu animale vii nu face obiectul prevederilor HG 831/2004, şi drept urmare considerăm că nu se pot aplica reglementările fiscale referitoare la perisabilităţi. Prevederile HG 831/2004 se aplică în cazul dvs. doar pentru comerţul cu produse alimentare.

În cadrul activităţii dvs. considerăm că, în cazul în care se înregistrează decese la animale, acestea trebuie constatate de către un medic veterinar. În cazul în care decesul este cauzat de către o epidemie, acesta poate fi considerat caz de forţă majoră iar cheltuielile sunt considerate deductibile. În cazul în care decesul este cauzat din alte motive care nu ţin de controlul societăţii ci sunt cauzate de diverse boli (sau alte cauze), pentru care societatea a întreprins toate demersurile necesare evitării apariţiei acestora, de asemenea considerăm că pierderile sunt deductibile.

În cazul în care din actul de constatare medico-veterinar nu rezultă că decesul s-a produs din culpa societăţii considerăm că cheltuielile cu mortalităţile pot fi considerate deductibile la calculul impozitului pe profit.