Client in faliment – ajustarea bazei de impozitare TVA – stornare facturi si anulare creanta

Intrebare: Societatea noastra a emis facturi catre o societate ce a intrat in faliment. S-a declarat starea de faliment. Cum procedam cu facturile emise?

Raspuns:

Din punct de vedere al TVA, potrivit art. 138 lit. d), în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului, ajustarea bazei de impozitare este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. Astfel pana la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti nu puteti storna facturile emise.

Din punct de vedere al impozitului pe profit conform art. 21 alin. (2) lit. n) din Codul fiscal, de asemenea se considera deductibile la calculul impozitului pe profit pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în cazul in care procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti.

This entry was posted in Fiscalitate - contabilitate and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.